Mașina a făcut un viraj pe care Margareta nu îl recunoștea. Nu era drumul spre azil. Nu erau clădirile cenușii, nici gardurile înalte despre care
Mașina a făcut un viraj pe care Margareta nu îl recunoștea. Nu era drumul spre azil. Nu erau clădirile cenușii, nici gardurile înalte despre care
Ambulanța a sosit în trombă, luminile albastre tăind dimineața cenușie. Paramedicii au preluat copiii cu mișcări rapide, sigure. Ușile s-au trântit, iar motorul a pornit
Am urcat scările încet, cu inima bătându-mi în urechi. Când am deschis ușa, primul lucru pe care l-am simțit a fost mirosul. Nu de mâncare.
Marina a lăsat paharul jos cu grijă, ca și cum zgomotul ar fi putut sparge ceva fragil din aer. A inspirat adânc. Nu tremura. Asta
Andrei n-a mai auzit nimic pentru câteva secunde. Doar un țiuit în urechi și propria respirație, grea, sacadată. Și-a strâns pumnii ca să nu tremure.
Galina a rămas cu privirea pierdută în cana de ceai, care se răcise de mult. „Chiar de mâine”… Cuvintele acelea i-au bătut în tâmple. Nu
Am închis ușa după mine cu o forță care m-a durut la locul operației. Pentru o clipă m-am gândit că o să izbucnesc în plâns,
Radu a apucat plicul cu un gest nervos. Îl recunoșteam. Era genul acela de plic pe care nu vrei să-l primești niciodată. Carmen stătea lângă
— 17.842.000 de lei, a spus funcționara aproape în șoaptă. În bancă s-a lăsat o liniște tăioasă. Victor a încremenit. Zâmbetul i s-a stins de